Lansare de carte

În cadrul unor ample manifestări dedicate Zilei Naționale a României și organizate de Primăria și Consiliul Local Amara, sâmbătă, 1 decembrie 2012, în jurul orei 10, în incinta primăriei, a avut loc și lansarea oficială a cărții- ”Almanahul orașului și stațiunii Amara”, scrisă de domnul George Stoian, scriitor ialomițean.

Apariția acestei cărți ce întregește fondul monografic local, se datorează sprijinului Consiliului Local Amara și al Domnului Primar Victor Moraru, inițiatorul și susținătorul proiectului.

Existau până anul acesta, două lucrări tipărite despre Amara:
” Amara- Trepte în timp”, apărută în 1982, la aniversarea a 100 de ani de atestare documentară a localității și volumul ” Monografia localității Amara” de Dorina Sandu, apărută în 2004, an în care Amara a devenit oraș.

Și cum nimic nu pare a fi întâmplător, iată că, la aniversarea a 130 de ani de la atestarea documentară, a fost publicată la Editura Helis, o nouă carte sub forma unui almanah.

Almanahul este o adevărată carte de vizită a localității și un instrument important de promovare a acestor locuri; de aceea suntem și vom rămâne datori cu mulțumiri tuturor acelora care s-au implicat în acest valoros proiect și domnului George Stoian care, deși nu este amărean, ne-a adus spre lectură și documentare o lucrare care cu siguranță va fi pe placul cititorilor. Autorul a devenit prin ” adopție literară”, ” al nostru”.

Au fost prezenți la lansare reprezentanți ai administrației publice locale, consilieri și foști consilieri, cadre didactice, veterani de război, pensionari și alți localnici.

După prezentarea cărții și a autorului, au spus câteva cuvinte: domnul scriitor George Stoian,domnul primar Victor Moraru, doamna consilier Stela Opriș, domnul director al școlii Atanasie, Marinescu și alții. Apoi fiecare participant a primit câte un exemplar din cartea lansată, iar autorul a oferit autografe.

Apariția acestei noi publicații despre localitatea noastră a fost un prilej de mare bucurie pentru întreaga comunitate, iar biblioteca deține acum cartea pe suport de hârtie și în format electronic dar și manuscrisul lucrării.